du-te vino

a venit actorul mi-a arătat scaunul
din lemn verde
cică să nu mă odihnesc pe el niciodată
ci să-mi caut un soare pe măsură
prin revistele cu ţoale second-hand
să mă aşez pe el ca pe o
femeie salivând
până pielea se arde fără durere
şi muşchii trebuie să tacă pentru totdeauna
de teamă să nu o crape roşu
cu încordarea lor

a plecat actorul mi-a rupt un deget
cu dinţii
şi mi-a arătat osul gol şi alb
cică să scriu cu el testamente
pentru poeţi

am plecat şi eu mi-am luat
rămas bun
de la toate ţestoasele din lume
cică nu mă mai întorc niciodată
aceeasşi secundă

200506012253